I can't leave you. But you're constantly leaving me.

    -” Dar vezi tu, eu si Dezamagirea suntem prietene bune. Ne cunostem bine, am fost apropiate candva. Ne-am tinut de mana de atatea ori pe strazile pustii, am adormit imbratisate de atatea ori. Asa ca daca tu pleci, ea o sa vina sa-mi tina companie. Nu trebuie sa iti faci griji pentru mine, nu o sa fiu singura.” mi-a spus dintr-o data , intorcandu-se spre mine, privindu-ma cu un calm dureros din spatele ochilor mari caprui. Ea, cea care gasea mereu scuze sa fuga si sa ma lase in urma, aceeasi ea care radea cu un ras de copil inocent si care se transforma dintr-o data in cea mai apriga furtuna cand lucrurile nu mergeau dupa dorinta ei. Aceeasi femeie langa care doream sa ma trezesc in fiecare zi , dar care se temea sa-si doreasca acelasi lucru, pentru ca ea stia ce inseamna sa mergi pe sarma si sa cazi. Aceeasi femeie care la primele semne de indoiala se pregatea sa isi scoata bagajele gata facute din dulap si sa plece. Aceeasi femeie care parea atat de indragostita de suferinta ei , incat cauta orice pretext sa se agate de ea, sa se lase ispitita de ea .
     -” Dar tu nu vezi? Nu intelegi? Tu esti femeia vietii mele. Nu te pot parasi. Dar tu ma parasesti pe mine constant. Pleci cand vrei, te intorci cand vrei..” i-am raspuns. Iar tot ce am primit in schimb a fost o privire mirata...