Close to midnight

The night was dark and cold, but the moon shined beautiful and powerful, spreading the darkness away. They were both sitting there, in complete silence, looking up at the moon. She was thinking there are no such things as fairy tales, he was thinking some things are better left unsaid, she was feeling hope had left the planet, he was feeling restless. She was feeling robbed of her words, he was feeling a scratch in his throat.
"The moon looks splendid tonight", he said.
"Ahamm" she nodded.
 The old city clock stroke midnight, both of them heard the strong sound, but not one nerve of their bodies moved. They were both breathing the same air.
"As long as I don't move, it isn't midnight yet." they both thought, however neither of them said a word, they kept looking up.
Neither of them actually saw the moon.
The proud cat looked up and thought:"the moon looks sad tonight".

https://www.youtube.com/watch?v=IiA6Xlg_dgU

Read More

„Am găsit întotdeauna cele câteva clipe furate dimineaţa, după ce alarma ceasului trâmbiţa trezirea la viaţă, ca fiind mai preţioase ca orice altceva. O sărutare pe ceafă, barba care mă zgârie cu blândeţe pe obraji, câteva secunde furate realităţii şi petrecute în îmbrăţişarea caldă a iubirii. O tragere de timp înainte de a coborî din pat şi a păşi direct în viaţa de zi cu zi. Ne zâmbim unul altuia cu subînţeles, căci suntem complici în aceeaşi hoţie.. dar aşa încep mereu cele mai frumoase zile.”
Eva

Read More

Patience

"I no longer have patience for certain things, not because I've become arrogant, but simply because I've reached a point in my life where I do not want to waste my time with what displeases me or hurts me.

I have no patience for cynicism, excessive criticism and demands of any nature. I lost the will to please those who do not like me, to love those who do not love me and to smile at those who do not want to smile at me.

I no longer spend a single minute on those who lie or want to manipulate. I decided not to coexist anymore with pretense, hypocrisy, dishonesty and cheap praise.

I do not tolerate selective erudition nor academic arrogance. I do not adjust either to popular gossiping.

I hate conflicts and comparisons. I believe in a world of opposites and that's why I avoid people with rigid and inflexible personalities.

In friendships I dislike the lack of loyalty and the betrayal. I do not get along with those who do not know how to give a compliment or a word of encouragement.

Exaggerations bore me and I have difficulty accepting those who do not like animals.

And on top of everything, I have no patience for anyone who does not deserve my patience."

Meryl Streep

Read More

Eternal sunshine of a spotless mind

Read More

Cufere ferecate

Simtea ca undeva de-a lungul drumul, si-a pierdut abilitatea de a vorbi despre lucrurile care o ranisera, despre lucrurile care o punea pe ganduri, despre lucrurile importante din viata ei. Simtea ca daca ar vorbi despre ele, ar veni toate navala, asemeni unui bulgur de zapada, care ar lovi-o si ar ingropa-o sub el. Prefera sa le tina pe toate ascunde in cufarul amintirilor, in cutia lucrurilor posibile si imposibile, cutia lucrurilor cu o rezolvare si cutia lucrurilor fara rezolvare. Dar uneori simtea nevoia sa scoata cate unul din aceste sentimente uitate la lumina, sa le expuna in fata soarelui si sa le analizeze, pentru a nu repeta acelasi greseli, asemeni unei haine uitate de mult in sifonier, ar fi vrut sa scoata cate unul din secretele cuferelor si cutiiilor, sa il spale si sa il puna la uscat in lumina soarelui. Poate odata spalate, se va putea impaca cu toate acele greseli, care isi lasesera atat de adanc amprenta asupra ei.....

Ar fi vrut sa isi spuna si lui despre toate acele cufere pline, dar stia ca o data ce va deschide unul din ele, nu se va mai putea opri, la fel cum stia ca el nu ar intelege....Cum ar putea ?El, care credea credea ca se plange ca un copil mic pentru ca ii vorbea despre lucruri triviale, despre lucruri atat de insignificante in comparatie cu toate acele lucruri ascunse in cufere..Zambi in sinea ei, in timp ce il privea, simtindu-se atat de puternica pentru ca inca tinea cuferele ferecate, dar in acelasi timp simti cum tristetea o napadeste....ce mult ar fi vrut sa rupa lacatele si sa ii vorbeasca despre cufere....

Read More

How much of us are we willing to give up for the ones we love?

Read More

Buna , draga mea!

Tocurile mele rasuna puternic in timp ce alerg printre oamenii.

 ”N-o sa ajung nici azi...”

Ma uit la ceas, e deja tarziu. 

” N-o sa ma ierte....mereu imi incalc promisiunea”

Imi infasor fular mai strans, si grabesc pasii. 

”Poate, poate de data asta o sa ajung.....”

Ma apropii, felinarul din fata blocului palpaie ca de obicei, ajung in fata intrarii in bloc si incep sa scormonesc prin geanta, dupa chei...

”Doar daca le-as gasi mai repede....Aha! In sfarsit!”

Alerg pe scari, aproape imi pierd echilibrul si cad, dar intr-un final ajung in fata usi. Ma opresc acolo, trag aer in piept si imi fac curaj. Ma uit la ceas, si intorc cheia in iala.

”.....am ajuns. Nu pot sa cred.....”

Deschid usa incet, aerul cald din casa ma inconjoara, imi arunc palton, apoi manusile....ma indepartez de intrare si continui in acelasi ritm, pantofii, bluza, fusta, ceasul, cerceii.........inaintez spre baie si o vad : palida, obosita, incercanata, dar fericita. Se uita la mine zambind. Ma duc in dormitor, ma  asez pe scanul moale imbracat in catifea, imi pun bijuteriile pe masuta de toaleta, zabovesc un pic,  in timp ce ascult apa curgand in baie. Ma indrept intr-acolo, si simt cum toate simturile imi sunt inundate de aromele amestecate in cada plina cu spuma...ciocolta, vanile, trandafiri..
”Mereu ti-a placut sa amesteci spumantele de baie. Ce obicei prost......”

”Am uitat ceva”. 

Fug in camera alaturata.

Ma intorc si o privesc....... ma privesc in oglinda din baie..

”Mi-a fost dor de tine, draga mea...”

Zambesc si ma cufund in cada inspumata, simt cum toate grijile se topesc in apa fierbinte, imi iau cartea si incep sa citesc.

”Oare unde ramasesem?....Ah da! Pagina 56.”

Read More

Sindromul Cenusareasa sau RUN, BABY, RUN!!

 Cenusareasa ramane povestea mea de suflet, asa cum am spus in primul post al acestui blog, dar analizand un pic povestea si comportamentul complex al femei am dat peste "sindromul Cenusareasa".
Toate visam la ”Prince charming”, speram la el, avem fantezii, cantam prin casa in timp ce dam cu aspiratorul, ne pregatim intens pentru " bal ", probam 20 de rochii aduse de zana cea buna ( prietena ce mai buna , in versiunea moderna ), ajungem la bal, si il zarim in multime: inalt, brunet, ochi albastri, buze pline. Dupa o scurta conversatie realizam ca nu e doar atat, ci e si inteliget, haios, fermecator, galant...ce sa mai, un print veritabil.
 Si in timp ce ne invartim vrajite in "dansul pasiunii" auzim orologiul  anuntand ora 00.00. Si PUF! S-a risipit vraja, incepem sa ne facem tot felul griji, sa ne punem tot felul de intrebari : "Daca nu e ceea ce pare? Am mai trecut prin asta, ar trebui sa fiu atenta. Daca e un mincinos si nu-i deloc print ci broscoi? "
Si in momentul acela toti nervi din corp incep sa se puna in miscare, si toti striga acelasi lucru " Run, Forest, ruuuun!!!!" Si uite asa Cenusareasca o ia la fuga, bineinteles suficent de atenta insa sa lase ceva in urma ei, aka pantoful, pentru ca printul sa-si aminteasca de ea si sa aibe motiv sa o mai caute, pentru ca noi, femeile, tot trebuie sa testam bine printul, si cum orgoliul nostru e la fel de mare ca si al opozantilor nostri de sex masculin, ne place sa fim cautate prin tot regatul de sarmanul print.
Si uite asa am dezvoltat "sindromul Cenusarasea" : ne place tipul, e perfect, mai de dus la mama acasa, si cand lucrurile devin serioase, fugim mancand pamantul . Incepem sa ii gasim defecte : are urechile mari, parca are un inceput de chelie, vorbeste cu gura plina, are nasul mare etc., etc.
Oare si noi femeile dezvoltam in ultimul timp o fuga de responsabilitate? Oare  il testam intentionat  pe bietul amarat, care dupa ce e trecut prin chinurile iadului tot acolo, in fata usii se afla
cu pantoful in brate ? Oare e vorba de orgoliul nostru care trebuie mangaiat?
Sau pur si simplu fugim pentru ca suntem niste fricoase care nu sunt gata sa isi asume un risc?

Si cum in povestea Cenusaresei, printul reuseste sa o gaseasca pe fata si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti, dupa ce o "vaneaza prin tot regatul " si trece de mama vitrega cea rea, si noi femeile secolului XXI dupa ce ne convingem ca "printul" nostru a facut tot ce-i statea in puteri ca sa ne cucereasca, il primim frumusel langa noi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Read More

Societatea vrea sa stie : in a relationship or single?

Traim intr-o societate care nu oboseste sa fie curioasa. Indiferent daca suntem single, in a relationship, married societatea, intregul mapamond trebuie sa fie la curent cu asta. Societatea ne obliga sa ne definim relatia.
Privind aplicatia unei prietene in legatura cu biletul ei de avion, mi-a picat fisa ...pana si acolo trebuia sa bifam  "single" sau "plus one". Serios?! Ok , sa zicem ca e de inteles...vrei sa ai loc alaturat, in caz ca nu esti singur etc., etc.
Vrei sa te inscrii la facultate, la master...aceeasi intrebare..."casatorita" , "necasatorita"..Ei nu, pe bune acum..ce legatura are asta cu educatia mea academica?!
Cv-ul la fel. Trebuia sa spunem daca suntem casatoriti sau nu. Dar ce domne, oamenii singuri muncesc mai bine sau mai multi decat cei "luati"? Sau cei casatoriti nu-si mai bat capul cu iesitul in oras si alergatul dupa intalniri pentru ca au cine sa ii astepte acasa?
Si sa nu uitam de petrecerile acelea simpatice din cluburi unde primim bratarele "single " or " in a relationship"...Incantator la prima vedere..dar in realitate nu fac altceva decat sa ne puna o stampila pe frunte. Nu-i ca si cum o sa plecam acasa cu jumatatea noastra "single" intalnita acolo, si a doua zi o sa ne punem mandri bratara cu "in a relantionship".
Facebook...single, in a relationship, married..toata lumea trebuie sa stie statusul relatiei noastre.
Si cum in ziua de azi relatiile sunt asa de greu de definit, nenea Facebook, companionul nostru de zi cu zi, a avut bunul simt de a adauga " it's complicated". Smart move, btw.
Si in final, Facebook-ul tine de optiunile fiecaruia, daca vrem sa dam o explicatie pentru statusul nostru, putem, daca nu vrem nu. E la alegerea noastra.
The point is ...de ce societatea ne obliga atat de tare sa ne definim relatiile? Nu face altceva decat sa puna si mai multa presiune pe umerii nostri. In calitate de ex-single trebuie sa recunosc ca momentul in care trebuia sa completez ceva care necesita "starea mea matrimoniala", sa zicem, ma deprima de fiecare data. Acum ma enerveaza.
Cum ramane cu intimitatea noastra? Unii dintre noi sunt indiferenti, altii sunt mandri de statusul lor, dar sunt si persoane pentru care definierea asta nu face altceva decat sa ii puna fata in fata  cu cele mai mari temeri, intrebari.
Destul ca relatiile evolueaza asa cum evolueaza in ziua de azi, cu chiu cu vai adica, trebuie sa mai si bifam niste casute.
 In calitate de "in a relationship and happy" , after many " it's complicated, who the hell knows, why do you care", trebuie sa admit ca societatea e nedreptata.
Asta ca sa nu mai vorbim de oamenii cuplati si de prima intrebare care apare atunci cand nu te-ai mai vazut cu un prieten de ceva vreme: " Si......esti cu cineva? " Urmata de privirea aia compatimitoare si clasicul : " Eh....hai lasa ca o sa gasesti tu pe cineva.."
De cand ne defineste in vreun fel statusul relatiei noastre? Suntem aceeasi persoana in definitiv, cu un "plus one" sau nu. Persoana de langa noi nu ne defineste in nici un fel. Da, ne face zilele mai frumoase sau mai urate, daca esti genul care prefera relatiile in care saptamanal doua- trei farfurii sunt sparte si o pereche de pantofi zboara pe geam, dar nu spune nimic despre noi.
 Putem sa fim single si fericiti, sau in a relationship si fericiti.
Indiferent cum stau lucrurile, asta nu spune nimic despre noi.

Read More

Ne vedem acasa...

Vorbind de prietenie, de legaturi si de faptul ca un cappuccino nu reprezinta o prietenie...simt nevoia sa imi exprim anumite sentimente legate de o persoana foarte draga mie, care acum se pregateste pentru o calatorie lunga spre "tarile calde". Ei bine, tie, vrabiuto, vreau sa iti transmit ca o sa imi fie dor de tine si ca ma gandesc la tine mereu chiar daca " telefonul " tau nu taraie.

Ma gandesc la tine si la biscuiti cu lapte pe malul lacului, ma gandesc la chicoteli tarzii si nopti reci de iarna langa calorifer, ma gandesc la kinder si nutella ( yeah....you ruined that for me...FOREVER), la paste cu sos de rosii si orez afumat,  ma gandesc la pasi zgomotosi in toiul noptii pe hol, ma gandesc discutii nocturne, acompaniate de rasete sau plansete, ma gandesc la "the happy jar" ( which has been empty since you left, by the way ), ma gandesc la magneti de frigider si la un lift care nu mergea, la usi care se deschideau din senin si la tine care dadeai buzna inauntru cu ceva nou de spus,  ma gandesc la bune si rele,  la bucurii marunte si tristeti dar si la cat de departe am ajuns amandoua si cate s-au intamplat in doar doi ani. Iti vine sa crezi ca au trecut doar doi ani? Mie nu.

 It seams like a millions years ago.

Ar fi multe de spus, dar lucrurile importante nu pot fi descrise in cuvinte, ele par intotdeauna sa paleasca in fata evenimentelor si a oamenilor care ne schimba viata, fara ca noi sa realizam acest lucru. Ne-am cunoscut in timpul tornadei de ganduri si de temeri si am trecut impreuna prin ea. It was worth it.

Iti amintesti ce ti-am spus in aeroport? Ne vedem acasa.

Indiferent unde suntem, cand suntem impreuna e acasa.

Read More

Prietenia ...un cappuccino si o barfa?!

Friendship......do we really need to speak daily to keep it going?
Can we just go on from were we 've left it? I can't help but wonder how does it really work.
Ei bine, cel putin asa ar incepe Carrie.
But I am not Carrie, asadar...cum stau lucrurile intr-adevar cu prietenia?
Niciodata nu am considerat ca trebuie sa te vezi cu cineva zilnic pentru a pastra o legatura.
Nu cred ca prietenia adevarata se rezuma la o iesire pe lipscani si un cappuccino. Imi pare rau dar refuz sa admit asta.
Nu ar mai fi o prietenie ci ar fi o intalnire. Ar trebui sa stam a doua zi acasa pe langa telefon in asteptare: o sa ma sune, n-o sa ma sune..oare vrea sa ne mai vedem...sa port bluza mov sau bluza roz la urmatoarea intalnire?! Nu, nu si iar nu!
Cred ca o prietenie poate rezista si fara apeluri telefonice zilnice si conversatii neinsemnate. Cred ca ne putem suna dupa o luna si relua conversatia de unde a ramas, ca si cum nu au trecut decat 24 de ore.
 Cred ca asta e esenta unei prietenii adevarate, abilitatea de relua lucrurile de unde au ramas. Abilitatea de a ne simti in largul nostru cu oamenii pe care nu i-am mai vazut de o saptamana, sau o luna, sau poate mai mult.
 Atat timp cat apelurile telefonice nu ne sunt ignorate, cat cererile prietenilor nostri sunt luate in vedere, atat timp cat nici una din parti nu a fost vatamata ( ranita, jignita etc) prietenia e inca in picioare.Ca un contract. Poate ca prietenia e un contract, promitem sa avem grija unii de ceilalti la bine si la rau. Dar asta nu inseamna ca ne angajam la o legatura siameza.
 Cred ca ne putem suna dupa 5 luni ,in care nu am vorbit deloc, in toiul noptii pentru a povesti despre ziua proasta pe care am avut-o si atat timp cat ni se raspunde la telefon si primim intelegerea de care avem nevoie suntem inca prieteni.
 Prietenia e o legatura de suflet pana la urma, nu un cappuccino si o barfa.
Cel putin eu asta cred..

DAR...recunosc  si ca uneori gresim cand pur si simplu ne pierdem in amalgamul de evenimente zilnice, munca, familie etc si uitam sa dam un telefon. Suntem cu totii atat de ocupati incat uitam de lucrurile importante, dar asta nu insemna ca legatura s-a pierdut ci doar a fost intrerupta. Daca s-a pierdut ....nu a fost suficent de puternica....

Read More

Singuraticii.....o specie rara

Intimitate, singuratate.....cum se face ca nimeni nu pricepe ideea?
Prieteni, iubit, familie...nici unul nu pricepe ca uneori avem nevoie de momente de singurate. Oare suntem chiar atat de putini oameni care preferam placerea propriei companii din cand in cand?
Chiar e asa de greu de crezut ca vrem sa avem o ora sau o zi in care sa nu vedem pe nimeni?
Nu cred.

Ziua aia in care stam in pijamale, nu ne pieptanam, nu vorbim cu nimeni, citim o carte si bem o ciocolata calda, sau vegetam in pat cu o punga de covrigei in fata....ziua in care  nu trebuie sa ne pese de problemele altora ( probleme de care ne pasa, bineinteles, sunteti toti importanti pentru noi), ziua in care nu trebuie sa auzim ce au de spus ceilalti ( interesant, de cele mai multe ori, cu siguranta dar nu in ZIUA AIA), ziua aia in care pur si simplu.......we're just enjoying the silence.
Oamenii singuratici nu ii inteleg pe oamenii care simt nevoia sa fie constat in centrul atentiei, care vorbesc si vorbesc, si au nevoie permanenta de aprobare si de datul din cap de cele mai multe ori acompaniat de celebrul " Ahammm" , iar oamenii care nu suporta singuratatea si linistea nu ii inteleg pe cei care prefera sa fie singuri.

Intelegem asta, va ascultam, suntem alaturi de voi....dar din cand in cand....lasati-ne si noi, singuraticii, 120 de minute nenorocite in care sa fim noi cu noi. Suntem o specie rara, stim asta, si va iubim pe voi cei care iubiti sunetul propriei voci, we really do.... doar ca nu mereu.
Si da, ne cerem scuze pentru momentele in care va ignoram, dar hey avem si noi nevoie de timpul nostru.
Momentele de singuratate sunt pretioase pentru noi, la fel cum si prietenia si afectiunea voastra e, asa ca...mai mult ca sigur putem ajunge la un aranjament, nu? O zi de singuratate pentru 6 zile de vorbareala.
Pare un schimb cinstit, nu ? :D
Love you, all of you who can't keep their mouth shut . Hugs and kisses!

Read More

Imi amintesc....linistea de dupa furtuna.

......si imi amintesc momentul in care  te-am cunoscut, imi amintesc ce purtai, ce tigari fumai...dar nu imi  amintesc nici un fragment din conversatie...probabil pentru ca nu ai reprezentat nici un interes pentru mine. Imi aduc aminte a doua, a treia  revedere, nu am nici cea mai vaga idee ce purtai, sau unde stateai dar imi aduc aminte ca m-ai facut curioasa in legatura cu tine. Imi amintesc iesiri, veniri, plecari, agitatie, si  cum ti-ai strecurat degetele printre degetele mele, dar nu imi amintesc cum te-ai strecurat in inima mea si in viata mea. Ai venit pe neasteptate, pe furis, cand totul era gri si fara culoare, si cum m-ai zdruncinat suficent cat sa imi oferi aer curat. Imi aduc aminte furtuna de dinainte......de dinainte de tine, dar tu esti linistea mea de dupa furtuna. Toti vorbesc despre linistea de dinainte de furtuna dar nimeni nu vorbeste despre linistea de dupa furtuna.

Si nu inteleg de ce nimeni nu o mentioneaza. De ce nu primeste meritul pe care ar trebui sa il primeasca.

Pierdem ore intregi povestand furtuna careia am supravietuit, de parca am merita o medalie. Ne lingem ranile in fata celorlalti si uitam sa ne bucuram de ce urmeaza dupa furtuna. Uitam sa mentionam oamenii care ne-au ajutat sa strangem fragmentele imprastiate peste tot din viata noastra veche, uitam sa ii mentionam pe cei care ne-au salvat. Uitam sa vorbim despre luminita de la capatul tunelului. 

Ei bine, trebuie sa ne bucuram de momentul ala......linistea si nelinistea de dupa furtuna. Pacea si caldura, dar si nelinistea, nesiguranta de a calca in lumina. Pasul ala mic dar atat de mare, momentul in care pasim spre ceva nou.

Eu nu imi aduc aminte cand am facut pasul cel mare, linistea mea a venit in galagie, in cel mai neasteptat loc pentru mine, in locul in care toti aleg sa isi caute furtuna sau linistea: in mijlocul orasului. Imi amintesc un taxi, un sarut si un zambet....al meu.

Read More

“I'm not sentimental--I'm as romantic as you are. The idea, you know,
is that the sentimental person thinks things will last--the romantic
person has a desperate confidence that they won't.” 
― F. Scott Fitzgerald, This Side of Paradise

Read More

Will you still love me when I'm no longer young and beautiful ?

Read More

I can't leave you. But you're constantly leaving me.

    -” Dar vezi tu, eu si Dezamagirea suntem prietene bune. Ne cunostem bine, am fost apropiate candva. Ne-am tinut de mana de atatea ori pe strazile pustii, am adormit imbratisate de atatea ori. Asa ca daca tu pleci, ea o sa vina sa-mi tina companie. Nu trebuie sa iti faci griji pentru mine, nu o sa fiu singura.” mi-a spus dintr-o data , intorcandu-se spre mine, privindu-ma cu un calm dureros din spatele ochilor mari caprui. Ea, cea care gasea mereu scuze sa fuga si sa ma lase in urma, aceeasi ea care radea cu un ras de copil inocent si care se transforma dintr-o data in cea mai apriga furtuna cand lucrurile nu mergeau dupa dorinta ei. Aceeasi femeie langa care doream sa ma trezesc in fiecare zi , dar care se temea sa-si doreasca acelasi lucru, pentru ca ea stia ce inseamna sa mergi pe sarma si sa cazi. Aceeasi femeie care la primele semne de indoiala se pregatea sa isi scoata bagajele gata facute din dulap si sa plece. Aceeasi femeie care parea atat de indragostita de suferinta ei , incat cauta orice pretext sa se agate de ea, sa se lase ispitita de ea .
     -” Dar tu nu vezi? Nu intelegi? Tu esti femeia vietii mele. Nu te pot parasi. Dar tu ma parasesti pe mine constant. Pleci cand vrei, te intorci cand vrei..” i-am raspuns. Iar tot ce am primit in schimb a fost o privire mirata...

Read More

Ruj rosu, pantofi inalti

Imi place rujul rosu din acelasi motiv pentru care imi plac pantofii cu toc inalti: ma schimba. Sunt alt om cu pantofi inalti si ruj rosu.  Ma ridic , ma maturizez, zambesc mai larg, mai mult. Obisnuiam sa le port la intalniri si sa le dau jos acasa. In oras eram inalta, increzatoare, mandra; acasa.....eram eu.  In oras pantofii ma strangeau si nu pareau marimea mea, iar rujul se stergea incontinuu, iar acasa mi-era greu sa adorm cu urmele pantofilor si urmele rujului. Mi-a trecut prin cap sa adorm asa: incaltata cu incredere, dar ceva nu parea la locul lui. O masca e o masca pana la urma. E purtata cu un scop si facuta pentru a fi data jos. Atat pantofii cat si rujul au lasat urme, asa ca treptat am renuntat....... la intalniri.
O data cu asta, picioarele au incetat sa ma mai doara, rujul a incetat sa se mai stearga. Au ramas doar urmele si cumva m-am eliberat din pantofii cu un numar mai mic. Acum le port separt, dar amestec momentele: ruj rosu -pantofi fara toc . Iau ce e mai bun din ambele variante.

Read More

De mana cu prezentul, nas in nas cu trecutul

De mana cu prezentul ,dar nas in nas cu trecutul. M-am intrebat candva cum o sa fie intalnire asta... Nu mi-am inchipuit niciodata ca o sa rad . Orice amalgam de sentimente pe care m-as fi asteptat candva sa-l simt, nu a existat. Nu au fost regrete, nu au fost suspine, m-am bucurat doar ca prezentul meu e total diferit de viitorul pe care atunci mi-l inchipuiam. Destinul are un simt al umorului ciudat, trebuie sa recunosc, la fel cum are si un fel ciudat de a da ne da ceea ce avem nevoie si apoi de a ne pune fata in fata cu trecutul, doar pentru a ne aduce aminte ca nu era nimic acolo pentru noi.
Cine ar fi crezut ca vom rade fix in fata lucrurilor dupa care candva am plans?!
Dincolo de lucrurile pe care le-am pierdut, dincolo de visele pe care le-am avut, dincolo de mine, dincolo de temeri , l-am gasit pe el .

Read More

Cat de departe poti fugi pe tocuri?

Ne pierdem in dorinte, ne pierdem in incercari, ne pierdem curajul si renuntam de multe ori.Incetam sa ne mai dorim ceva. Si in momentul ala, fix in momentul in care renuntam ne ciocnim cu destinul.Si ii intoarcem spatele. Doar am mai trecut prin asta , nu? Ne-am invatat lectia. Ne punem pantofii cu toc si fugim cat mai departe.Dar cat de departe poti fugi pe tocuri pana la urma? Picioarele ne obosesc, tocurile se rup si picam....fix in bratele destinului de care fugeam.Indiferent de cat am fugi de el,o sa ne ajunga din urma, o sa ne ia prin surprindere si o sa aduca oameni in viata noastra pe care nu am crezut vreodata ca o sa ii intalnim.Pentru ca uneori dupa multe zile de purtat pantofi  incomozi, vine momentul in care ne punem tocurile in cutii si invatam sa mergem desculte.Incet, pas cu pas....pasim cu incredere.......in altii.

Read More

“I tell a story to you as a human being and you think of a story of your own. The best stories give birth to other stories” – JacquiBanaszysnki.

Read More