Toate visam la ”Prince charming”, speram la el, avem fantezii, cantam prin casa in timp ce dam cu aspiratorul, ne pregatim intens pentru " bal ", probam 20 de rochii aduse de zana cea buna ( prietena ce mai buna , in versiunea moderna ), ajungem la bal, si il zarim in multime: inalt, brunet, ochi albastri, buze pline. Dupa o scurta conversatie realizam ca nu e doar atat, ci e si inteliget, haios, fermecator, galant...ce sa mai, un print veritabil.
Si in timp ce ne invartim vrajite in "dansul pasiunii" auzim orologiul anuntand ora 00.00. Si PUF! S-a risipit vraja, incepem sa ne facem tot felul griji, sa ne punem tot felul de intrebari : "Daca nu e ceea ce pare? Am mai trecut prin asta, ar trebui sa fiu atenta. Daca e un mincinos si nu-i deloc print ci broscoi? "
Si in momentul acela toti nervi din corp incep sa se puna in miscare, si toti striga acelasi lucru " Run, Forest, ruuuun!!!!" Si uite asa Cenusareasca o ia la fuga, bineinteles suficent de atenta insa sa lase ceva in urma ei, aka pantoful, pentru ca printul sa-si aminteasca de ea si sa aibe motiv sa o mai caute, pentru ca noi, femeile, tot trebuie sa testam bine printul, si cum orgoliul nostru e la fel de mare ca si al opozantilor nostri de sex masculin, ne place sa fim cautate prin tot regatul de sarmanul print.
Si uite asa am dezvoltat "sindromul Cenusarasea" : ne place tipul, e perfect, mai de dus la mama acasa, si cand lucrurile devin serioase, fugim mancand pamantul . Incepem sa ii gasim defecte : are urechile mari, parca are un inceput de chelie, vorbeste cu gura plina, are nasul mare etc., etc.
Oare si noi femeile dezvoltam in ultimul timp o fuga de responsabilitate? Oare il testam intentionat pe bietul amarat, care dupa ce e trecut prin chinurile iadului tot acolo, in fata usii se afla
cu pantoful in brate ? Oare e vorba de orgoliul nostru care trebuie mangaiat?
Sau pur si simplu fugim pentru ca suntem niste fricoase care nu sunt gata sa isi asume un risc?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu