Buna , draga mea!

Tocurile mele rasuna puternic in timp ce alerg printre oamenii.

 ”N-o sa ajung nici azi...”

Ma uit la ceas, e deja tarziu. 

” N-o sa ma ierte....mereu imi incalc promisiunea”

Imi infasor fular mai strans, si grabesc pasii. 

”Poate, poate de data asta o sa ajung.....”

Ma apropii, felinarul din fata blocului palpaie ca de obicei, ajung in fata intrarii in bloc si incep sa scormonesc prin geanta, dupa chei...

”Doar daca le-as gasi mai repede....Aha! In sfarsit!”

Alerg pe scari, aproape imi pierd echilibrul si cad, dar intr-un final ajung in fata usi. Ma opresc acolo, trag aer in piept si imi fac curaj. Ma uit la ceas, si intorc cheia in iala.

”.....am ajuns. Nu pot sa cred.....”

Deschid usa incet, aerul cald din casa ma inconjoara, imi arunc palton, apoi manusile....ma indepartez de intrare si continui in acelasi ritm, pantofii, bluza, fusta, ceasul, cerceii.........inaintez spre baie si o vad : palida, obosita, incercanata, dar fericita. Se uita la mine zambind. Ma duc in dormitor, ma  asez pe scanul moale imbracat in catifea, imi pun bijuteriile pe masuta de toaleta, zabovesc un pic,  in timp ce ascult apa curgand in baie. Ma indrept intr-acolo, si simt cum toate simturile imi sunt inundate de aromele amestecate in cada plina cu spuma...ciocolta, vanile, trandafiri..
”Mereu ti-a placut sa amesteci spumantele de baie. Ce obicei prost......”

”Am uitat ceva”. 

Fug in camera alaturata.

Ma intorc si o privesc....... ma privesc in oglinda din baie..

”Mi-a fost dor de tine, draga mea...”

Zambesc si ma cufund in cada inspumata, simt cum toate grijile se topesc in apa fierbinte, imi iau cartea si incep sa citesc.

”Oare unde ramasesem?....Ah da! Pagina 56.”

Read More

Sindromul Cenusareasa sau RUN, BABY, RUN!!

 Cenusareasa ramane povestea mea de suflet, asa cum am spus in primul post al acestui blog, dar analizand un pic povestea si comportamentul complex al femei am dat peste "sindromul Cenusareasa".
Toate visam la ”Prince charming”, speram la el, avem fantezii, cantam prin casa in timp ce dam cu aspiratorul, ne pregatim intens pentru " bal ", probam 20 de rochii aduse de zana cea buna ( prietena ce mai buna , in versiunea moderna ), ajungem la bal, si il zarim in multime: inalt, brunet, ochi albastri, buze pline. Dupa o scurta conversatie realizam ca nu e doar atat, ci e si inteliget, haios, fermecator, galant...ce sa mai, un print veritabil.
 Si in timp ce ne invartim vrajite in "dansul pasiunii" auzim orologiul  anuntand ora 00.00. Si PUF! S-a risipit vraja, incepem sa ne facem tot felul griji, sa ne punem tot felul de intrebari : "Daca nu e ceea ce pare? Am mai trecut prin asta, ar trebui sa fiu atenta. Daca e un mincinos si nu-i deloc print ci broscoi? "
Si in momentul acela toti nervi din corp incep sa se puna in miscare, si toti striga acelasi lucru " Run, Forest, ruuuun!!!!" Si uite asa Cenusareasca o ia la fuga, bineinteles suficent de atenta insa sa lase ceva in urma ei, aka pantoful, pentru ca printul sa-si aminteasca de ea si sa aibe motiv sa o mai caute, pentru ca noi, femeile, tot trebuie sa testam bine printul, si cum orgoliul nostru e la fel de mare ca si al opozantilor nostri de sex masculin, ne place sa fim cautate prin tot regatul de sarmanul print.
Si uite asa am dezvoltat "sindromul Cenusarasea" : ne place tipul, e perfect, mai de dus la mama acasa, si cand lucrurile devin serioase, fugim mancand pamantul . Incepem sa ii gasim defecte : are urechile mari, parca are un inceput de chelie, vorbeste cu gura plina, are nasul mare etc., etc.
Oare si noi femeile dezvoltam in ultimul timp o fuga de responsabilitate? Oare  il testam intentionat  pe bietul amarat, care dupa ce e trecut prin chinurile iadului tot acolo, in fata usii se afla
cu pantoful in brate ? Oare e vorba de orgoliul nostru care trebuie mangaiat?
Sau pur si simplu fugim pentru ca suntem niste fricoase care nu sunt gata sa isi asume un risc?

Si cum in povestea Cenusaresei, printul reuseste sa o gaseasca pe fata si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti, dupa ce o "vaneaza prin tot regatul " si trece de mama vitrega cea rea, si noi femeile secolului XXI dupa ce ne convingem ca "printul" nostru a facut tot ce-i statea in puteri ca sa ne cucereasca, il primim frumusel langa noi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Read More

Societatea vrea sa stie : in a relationship or single?

Traim intr-o societate care nu oboseste sa fie curioasa. Indiferent daca suntem single, in a relationship, married societatea, intregul mapamond trebuie sa fie la curent cu asta. Societatea ne obliga sa ne definim relatia.
Privind aplicatia unei prietene in legatura cu biletul ei de avion, mi-a picat fisa ...pana si acolo trebuia sa bifam  "single" sau "plus one". Serios?! Ok , sa zicem ca e de inteles...vrei sa ai loc alaturat, in caz ca nu esti singur etc., etc.
Vrei sa te inscrii la facultate, la master...aceeasi intrebare..."casatorita" , "necasatorita"..Ei nu, pe bune acum..ce legatura are asta cu educatia mea academica?!
Cv-ul la fel. Trebuia sa spunem daca suntem casatoriti sau nu. Dar ce domne, oamenii singuri muncesc mai bine sau mai multi decat cei "luati"? Sau cei casatoriti nu-si mai bat capul cu iesitul in oras si alergatul dupa intalniri pentru ca au cine sa ii astepte acasa?
Si sa nu uitam de petrecerile acelea simpatice din cluburi unde primim bratarele "single " or " in a relationship"...Incantator la prima vedere..dar in realitate nu fac altceva decat sa ne puna o stampila pe frunte. Nu-i ca si cum o sa plecam acasa cu jumatatea noastra "single" intalnita acolo, si a doua zi o sa ne punem mandri bratara cu "in a relantionship".
Facebook...single, in a relationship, married..toata lumea trebuie sa stie statusul relatiei noastre.
Si cum in ziua de azi relatiile sunt asa de greu de definit, nenea Facebook, companionul nostru de zi cu zi, a avut bunul simt de a adauga " it's complicated". Smart move, btw.
Si in final, Facebook-ul tine de optiunile fiecaruia, daca vrem sa dam o explicatie pentru statusul nostru, putem, daca nu vrem nu. E la alegerea noastra.
The point is ...de ce societatea ne obliga atat de tare sa ne definim relatiile? Nu face altceva decat sa puna si mai multa presiune pe umerii nostri. In calitate de ex-single trebuie sa recunosc ca momentul in care trebuia sa completez ceva care necesita "starea mea matrimoniala", sa zicem, ma deprima de fiecare data. Acum ma enerveaza.
Cum ramane cu intimitatea noastra? Unii dintre noi sunt indiferenti, altii sunt mandri de statusul lor, dar sunt si persoane pentru care definierea asta nu face altceva decat sa ii puna fata in fata  cu cele mai mari temeri, intrebari.
Destul ca relatiile evolueaza asa cum evolueaza in ziua de azi, cu chiu cu vai adica, trebuie sa mai si bifam niste casute.
 In calitate de "in a relationship and happy" , after many " it's complicated, who the hell knows, why do you care", trebuie sa admit ca societatea e nedreptata.
Asta ca sa nu mai vorbim de oamenii cuplati si de prima intrebare care apare atunci cand nu te-ai mai vazut cu un prieten de ceva vreme: " Si......esti cu cineva? " Urmata de privirea aia compatimitoare si clasicul : " Eh....hai lasa ca o sa gasesti tu pe cineva.."
De cand ne defineste in vreun fel statusul relatiei noastre? Suntem aceeasi persoana in definitiv, cu un "plus one" sau nu. Persoana de langa noi nu ne defineste in nici un fel. Da, ne face zilele mai frumoase sau mai urate, daca esti genul care prefera relatiile in care saptamanal doua- trei farfurii sunt sparte si o pereche de pantofi zboara pe geam, dar nu spune nimic despre noi.
 Putem sa fim single si fericiti, sau in a relationship si fericiti.
Indiferent cum stau lucrurile, asta nu spune nimic despre noi.

Read More

Ne vedem acasa...

Vorbind de prietenie, de legaturi si de faptul ca un cappuccino nu reprezinta o prietenie...simt nevoia sa imi exprim anumite sentimente legate de o persoana foarte draga mie, care acum se pregateste pentru o calatorie lunga spre "tarile calde". Ei bine, tie, vrabiuto, vreau sa iti transmit ca o sa imi fie dor de tine si ca ma gandesc la tine mereu chiar daca " telefonul " tau nu taraie.

Ma gandesc la tine si la biscuiti cu lapte pe malul lacului, ma gandesc la chicoteli tarzii si nopti reci de iarna langa calorifer, ma gandesc la kinder si nutella ( yeah....you ruined that for me...FOREVER), la paste cu sos de rosii si orez afumat,  ma gandesc la pasi zgomotosi in toiul noptii pe hol, ma gandesc discutii nocturne, acompaniate de rasete sau plansete, ma gandesc la "the happy jar" ( which has been empty since you left, by the way ), ma gandesc la magneti de frigider si la un lift care nu mergea, la usi care se deschideau din senin si la tine care dadeai buzna inauntru cu ceva nou de spus,  ma gandesc la bune si rele,  la bucurii marunte si tristeti dar si la cat de departe am ajuns amandoua si cate s-au intamplat in doar doi ani. Iti vine sa crezi ca au trecut doar doi ani? Mie nu.

 It seams like a millions years ago.

Ar fi multe de spus, dar lucrurile importante nu pot fi descrise in cuvinte, ele par intotdeauna sa paleasca in fata evenimentelor si a oamenilor care ne schimba viata, fara ca noi sa realizam acest lucru. Ne-am cunoscut in timpul tornadei de ganduri si de temeri si am trecut impreuna prin ea. It was worth it.

Iti amintesti ce ti-am spus in aeroport? Ne vedem acasa.

Indiferent unde suntem, cand suntem impreuna e acasa.

Read More

Prietenia ...un cappuccino si o barfa?!

Friendship......do we really need to speak daily to keep it going?
Can we just go on from were we 've left it? I can't help but wonder how does it really work.
Ei bine, cel putin asa ar incepe Carrie.
But I am not Carrie, asadar...cum stau lucrurile intr-adevar cu prietenia?
Niciodata nu am considerat ca trebuie sa te vezi cu cineva zilnic pentru a pastra o legatura.
Nu cred ca prietenia adevarata se rezuma la o iesire pe lipscani si un cappuccino. Imi pare rau dar refuz sa admit asta.
Nu ar mai fi o prietenie ci ar fi o intalnire. Ar trebui sa stam a doua zi acasa pe langa telefon in asteptare: o sa ma sune, n-o sa ma sune..oare vrea sa ne mai vedem...sa port bluza mov sau bluza roz la urmatoarea intalnire?! Nu, nu si iar nu!
Cred ca o prietenie poate rezista si fara apeluri telefonice zilnice si conversatii neinsemnate. Cred ca ne putem suna dupa o luna si relua conversatia de unde a ramas, ca si cum nu au trecut decat 24 de ore.
 Cred ca asta e esenta unei prietenii adevarate, abilitatea de relua lucrurile de unde au ramas. Abilitatea de a ne simti in largul nostru cu oamenii pe care nu i-am mai vazut de o saptamana, sau o luna, sau poate mai mult.
 Atat timp cat apelurile telefonice nu ne sunt ignorate, cat cererile prietenilor nostri sunt luate in vedere, atat timp cat nici una din parti nu a fost vatamata ( ranita, jignita etc) prietenia e inca in picioare.Ca un contract. Poate ca prietenia e un contract, promitem sa avem grija unii de ceilalti la bine si la rau. Dar asta nu inseamna ca ne angajam la o legatura siameza.
 Cred ca ne putem suna dupa 5 luni ,in care nu am vorbit deloc, in toiul noptii pentru a povesti despre ziua proasta pe care am avut-o si atat timp cat ni se raspunde la telefon si primim intelegerea de care avem nevoie suntem inca prieteni.
 Prietenia e o legatura de suflet pana la urma, nu un cappuccino si o barfa.
Cel putin eu asta cred..

DAR...recunosc  si ca uneori gresim cand pur si simplu ne pierdem in amalgamul de evenimente zilnice, munca, familie etc si uitam sa dam un telefon. Suntem cu totii atat de ocupati incat uitam de lucrurile importante, dar asta nu insemna ca legatura s-a pierdut ci doar a fost intrerupta. Daca s-a pierdut ....nu a fost suficent de puternica....

Read More

Singuraticii.....o specie rara

Intimitate, singuratate.....cum se face ca nimeni nu pricepe ideea?
Prieteni, iubit, familie...nici unul nu pricepe ca uneori avem nevoie de momente de singurate. Oare suntem chiar atat de putini oameni care preferam placerea propriei companii din cand in cand?
Chiar e asa de greu de crezut ca vrem sa avem o ora sau o zi in care sa nu vedem pe nimeni?
Nu cred.

Ziua aia in care stam in pijamale, nu ne pieptanam, nu vorbim cu nimeni, citim o carte si bem o ciocolata calda, sau vegetam in pat cu o punga de covrigei in fata....ziua in care  nu trebuie sa ne pese de problemele altora ( probleme de care ne pasa, bineinteles, sunteti toti importanti pentru noi), ziua in care nu trebuie sa auzim ce au de spus ceilalti ( interesant, de cele mai multe ori, cu siguranta dar nu in ZIUA AIA), ziua aia in care pur si simplu.......we're just enjoying the silence.
Oamenii singuratici nu ii inteleg pe oamenii care simt nevoia sa fie constat in centrul atentiei, care vorbesc si vorbesc, si au nevoie permanenta de aprobare si de datul din cap de cele mai multe ori acompaniat de celebrul " Ahammm" , iar oamenii care nu suporta singuratatea si linistea nu ii inteleg pe cei care prefera sa fie singuri.

Intelegem asta, va ascultam, suntem alaturi de voi....dar din cand in cand....lasati-ne si noi, singuraticii, 120 de minute nenorocite in care sa fim noi cu noi. Suntem o specie rara, stim asta, si va iubim pe voi cei care iubiti sunetul propriei voci, we really do.... doar ca nu mereu.
Si da, ne cerem scuze pentru momentele in care va ignoram, dar hey avem si noi nevoie de timpul nostru.
Momentele de singuratate sunt pretioase pentru noi, la fel cum si prietenia si afectiunea voastra e, asa ca...mai mult ca sigur putem ajunge la un aranjament, nu? O zi de singuratate pentru 6 zile de vorbareala.
Pare un schimb cinstit, nu ? :D
Love you, all of you who can't keep their mouth shut . Hugs and kisses!

Read More

Imi amintesc....linistea de dupa furtuna.

......si imi amintesc momentul in care  te-am cunoscut, imi amintesc ce purtai, ce tigari fumai...dar nu imi  amintesc nici un fragment din conversatie...probabil pentru ca nu ai reprezentat nici un interes pentru mine. Imi aduc aminte a doua, a treia  revedere, nu am nici cea mai vaga idee ce purtai, sau unde stateai dar imi aduc aminte ca m-ai facut curioasa in legatura cu tine. Imi amintesc iesiri, veniri, plecari, agitatie, si  cum ti-ai strecurat degetele printre degetele mele, dar nu imi amintesc cum te-ai strecurat in inima mea si in viata mea. Ai venit pe neasteptate, pe furis, cand totul era gri si fara culoare, si cum m-ai zdruncinat suficent cat sa imi oferi aer curat. Imi aduc aminte furtuna de dinainte......de dinainte de tine, dar tu esti linistea mea de dupa furtuna. Toti vorbesc despre linistea de dinainte de furtuna dar nimeni nu vorbeste despre linistea de dupa furtuna.

Si nu inteleg de ce nimeni nu o mentioneaza. De ce nu primeste meritul pe care ar trebui sa il primeasca.

Pierdem ore intregi povestand furtuna careia am supravietuit, de parca am merita o medalie. Ne lingem ranile in fata celorlalti si uitam sa ne bucuram de ce urmeaza dupa furtuna. Uitam sa mentionam oamenii care ne-au ajutat sa strangem fragmentele imprastiate peste tot din viata noastra veche, uitam sa ii mentionam pe cei care ne-au salvat. Uitam sa vorbim despre luminita de la capatul tunelului. 

Ei bine, trebuie sa ne bucuram de momentul ala......linistea si nelinistea de dupa furtuna. Pacea si caldura, dar si nelinistea, nesiguranta de a calca in lumina. Pasul ala mic dar atat de mare, momentul in care pasim spre ceva nou.

Eu nu imi aduc aminte cand am facut pasul cel mare, linistea mea a venit in galagie, in cel mai neasteptat loc pentru mine, in locul in care toti aleg sa isi caute furtuna sau linistea: in mijlocul orasului. Imi amintesc un taxi, un sarut si un zambet....al meu.

Read More